Preţul metalului se poate dubla de la 1 aprilie

Majoritatea covârşitoare a celor care deţin sau vor să îşi
cumpere o maşină, nouă sau second hand, sunt influenţaţi în mod
direct de preţul combustibililor şi de costurile pieselor de schimb
şi de service. Iar costurile materiilor prime pentru
producerea maşinilor noastre ne interesează prea puţin. Ceea ce e
greşit.

Ce efect credeţi că va avea dublarea preţului la tona de
fier? Da, aţi citit bine: dublarea. Adică o creştere de
peste 100% a preţului. Şi nu vorbim de ipoteze sau zvonuri
nerealiste, ci de negocieri foarte serioase din lumea
metalurgiştilor.

De 40 de ani încoace, preţul fierului este stabilit prin
contracte foarte bine puse la punct, pe termen lung. Chiar dacă,
teoretic, acest preţ poate fi ajustat anual,
deoarece vorbim despre companii de mare anvergură în domeniu, cu
legături strânse şi care durează zeci de ani, practic preţul
variază foarte puţin de la an la an. Situaţie care acum este pe
cale să se schimbe.

Anul trecut, China, cel mai mare cumpărător de fier în lume la
ora actuală, nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu Rio Tinto,
furnizorul de fier numărul 2 în lume, astfel încât
tensiunile dintre producători şi metalurgişti au ieşit la
suprafaţă cu această ocazie.

Principala modificare pe care o cer producătorii de fier este
renegocierea preţului la fiecare trei luni, ceea
ce pune o presiune teribilă pe umerii marilor companii de
prelucrare a fierului. Mai ales că, în acest moment,
cererea depăşeşte oferta pe plan mondial, iar cei din
domeniul extragerii fierului vor să profite din această
conjunctură.

Ceea ce ar înseamna, conform Credit Suisse, ca, după 1 aprilie
(data stabilită pentru renegocierea anuală a preţului la tona de
fier), preţurile la fier să fie mai mari chiar şi cu 110%.
Deci dublarea preţului la fier – lucru care afectează
serios planurile şi profiturile marilor companii, cum este cazul
ArcelorMittal în Europa, care se opune noului sistem de renegociere
a preţului la trei luni.

În medie, ar trebui să ne aşteptăm la creşteri de 50-60% a
preţului fierului. Ceea ce înseamnă că şi preţul prelucrării
acestuia va creşte, dar ceva mai puţin, cu 25-30%. Suficient, însă,
pentru a afecta serios industria constructorilor de
maşini. Şi nu numai.

Cu alte cuvinte, suntem în faţa unei noi piedici în
calea creării maşinilor cât mai ieftine.
Pe lângă investiţiile în tehnologii cât mai puţin poluante sau
chiar nepoluante, sau obligativitatea de a echipa maşinile cu din
ce în ce mai multe sisteme complexe de asistenţă şi securitate,
producătorii auto vor avea acum de surmontat problema
creşterii foarte mult a preţului principalelor materii
prime.

Ceea ce va însemna ori o calitate mai slabă a
produselor, ori o scumpire a maşinilor.

Pe pieţele auto dezvoltate, prima soluţie este foarte riscantă
şi poate afecta iremediabil imaginea unei mărci, cu efecte
devastatoare ulterior.

Pe pieţele în dezvoltare sau „emergente”, cum este şi România, a
doua soluţie riscă, mai ales pe fondul unei crize economice
prelungite, să afecteze grav vânzările de maşini noi, până la
falimentarea multor firme.

Am văzut efectele crizei petrolului asupra domeniului auto în
SUA – oamenii s-au orientat foarte rapid către maşini eficiente din
punct de vedere al consumului. După care am văzut efectele
devastatoare ale crizei economice, atât asupra producţiei de
maşini, cât şi asupra vânzărilor de maşini noi.

Acum vom intra într-un fel de criză a fierului,
dar care nu este mediatizată. Deocamdată. Cert este că
maşinile noi nu vor fi mai ieftine. Decât cu
preţul unui mare compromis la nivelul calităţii şi confortului.

Compromis pe care sunt sigur că noi, clienţii, nu ni-l
dorim.